Travelista.ro Exit Reader Mode

Muntele Nemrut si statuile fantastice care il pazesc

Pandemia ne-a adus in alt loc fascinant: varful Muntelui Nemrut in sud estul Turciei, inspre granita cu Siria, locul de odihna eterna al regelui Antiochos I al Regatului Commagene. Nemrut a fost adaugat in lista de protectie UNESCO in 1987, si este un loc cu adevarat deosebit.

Cum ajungi sus pe muntele Nemrut?

Cel mai apropiat aeroport, la o ora si ceva, este cel din Adyaman, catre care ai zboruri dese din Istanbul. Ca multe alte locuri care par indepartate, in practica nu este foarte dificil de ajuns la Nemrut. O ora de zbor din Bucuresti in Istanbul, urmata de inca una pana in Adyaman. 

Din Adyaman poti lua un tur catre Nemrut, sau poti face la fel ca noi si sa iti inchiriezi din aeroport masina. Asa este cel mai confortabil, pentru ca astfel iti poti planifica excursia cum doresti, aceasta regiune a Turciei este una fascinanta, si vei fi tentat sa opresti des. Poti bineinteles si veni cu masina personala, intr-un tur al Turciei, dar trebui avute in vedere distantele mari, din Istanbul pana in Adyaman putind face si 20 de ore.

Poti urca cu masina pana la baza tumulului construit in varf de munte, drumul este betonat si in stare buna si nu este necesara masina 4×4, ci doar prudenta, pantele fiind abrupte. In plin sezon vei parca masina la centrul de vizitatori, si de acolo continua inca putine minute cu un microbuz. Noi la sfarsit de septembrie si in pandemie am avut de impartit parcarea de sus cu doar cateva masini, asa ca am fost lasati sa urcam cu propria masina.

Fata in fata cu zeii la apus

Nu poate fi un loc mai bun de stat fata in fata cu zeii decat in linistea de la 2134m inaltime a muntelui Nemrut, in lumina portocalie a apusului. Tumulul lui Antiochos I este strajuit la est si la vest, pe 2 terase monumentale, de cate 2 siruri de statui, reprezentind pe rege, sotia sa, zei si animale mitice. Terasa de est are statuile pastrate mai bine, cu capetele detasate insa de corpurile gigantice. Terasa de vest este cea de pe care admiri apusul in nuante de rosu si portocaliu usor prafuit, si poti privi pana in departare catre albastrul lacului Ataturk, care capteaza printr-un baraj apele raurilor Tigru si Eufrat, ?!? asigurind necesarul de apa regiunii.

Ce mai poti face pe drum spre muntele Nemrut?

Opreste-te in Adyaman pentru a gusta specialitati locale

Adyaman te asteapta cu cateva delicii locale: baclava cu fistic, cigkofte (o pasta pe baza de ardei foarte iute, servita in diferite modalitati), si o inghetata extraordinar de buna, maras, din lapte de capra. Pe toate le gasesti pe principala strada comerciala a orasului, Gölbaşı Caddesi.

Viziteaza Orasul Antic Perrin

La nici 10 minute de Adyaman se afla interesantele ruine ale orasului antic Perrin, construit in timpul regatului Commagene in jurul unor izvoare potabile renumite pentru gustul delicios al apei. Ruinele locuintelor, templelor si a necropolei, sapate in piatra, iti ofera o imagine a vietii acum peste 2000 de ani in aceasta regiune a Mesopotamiei.

Urca la Karakuş Tumulus, la baza lui Nemrut

Familia regelui Antiochos, inclusiv sotia sa Isias, o printesa din Cappadocia, si-a construit un mormant separat, la poalele muntelui Nemrut: Karakuş Tumulus, la care poti cu usurinta opri. Movila tumulusului este inconjurata de coloane maiestuoase, decorate cu animale precum leu or vultur.

Opreste la podul roman peste raul Cendere

Un pod vechi de peste 2000 de ani, strajuit de 3 coloane maiestuoase, si un canion stancos sunt ingredientele unui loc fantastic, care parca te indeamna la aventuri. Podul peste raul Cendere a fost construit de imparatul roman Septimius Severus. Raul Cendere, intre peretii ingusti ai canionului care ii tin umbra, este un loc popular de inot si racorire pentru familii de localnici.

Admira lacul Ataturk, vizibil si de pe muntele Nemrut

Inca din avion, la aterizare, poti admira imensul lac Ataturk, barajul si insulitele sale. Iar in timpul plimbarilor tale in zona vei avea ocazia de a il vedea de aproape, un lac albastru inconjurat de dealuri aride.

De la Nemrut si Adyaman ne-am continuat plimbarile prin sud-estul Turciei catre Sanliurfa si momentul zero al omenirii.