Travelista.ro Exit Reader Mode

Cum a fost in Perth, Australia de Vest, cu copiii?

Cele 3 nopti in Perth cu copiii au fost ultimul stop din aventura noastra australiana de 3 saptamani. Ai fi zis ca suntem obositi dupa atatea lucruri vazute, facute si experimentate, si cum hotelul ales era dotat cu o sumedenie de piscine, vom sta si vom lenevi la ele.

De profitat de piscine, am profitat fara doar si poate, insa de lenevit nici nu s-a pus problema, cand Perth si imprejurimile au atatea de oferit unor ochi curiosi si picioare dornice de explorat.

Intai si intai, am luat cu copiii Perth la pas

Perth este posibil cel mai prietenos cu mersul pe jos oras pe care l-am vazut, nu doar din Australia, ci din lumea intreaga. Peste tot sunt spatii verzi de dimensiuni mari, alei si trasee pentru bicicleta si alergat, senzatia de aerisit si peisaje frumoase.

Ne-am plimbat agale cu copiii prin parcurile si pe malul lacului din fata hotelului nostru din Perth, un pic in afara centrului orasului, am facut cunostinta cu o ceata de sute de papagali albi galagiosi, si ne-am reintalnit cu simpaticele pasari ibis, pe care le mai vazusem si in Sydney.

Apoi am urcat in masina, cu gandul de a urca pe unul din dealurile din centrul orasului. Insa intai am oprit la The blue boathouse, o mica casa pe apa, un loc istoric si un punct de unde ai una din cele mai frumoase panorame din oras.

Drumul l-am continuat pana la Gradina Botanica, in fapt un parc pe deal, cu o sumedenie de plante exotice si privelisti frumoase catre centrul orasului Perth si skyline-ul de blocuri turn lucitoare. A fost un popas in care copiii au putut alerga in voie, in timp ce noi ne plimbam alene si savuram o cafea calda.

Dupa amiaza am rezervat-o pentru mers la plaja. In toate directiile, cum iesi din Perth, gasesti plaje o sumedenie. Noi am ales pe cea intitulata Mettams pool, care, dupa cum ii spune si numele, este ca o piscina naturala, cu valuri mici si apa cu intrare lina, perfecta pentru copii.

Seara ne-am petrecut-o in centrul orasului, pe Elizabeth Quay, o zona efervescenta, plina de viata si peisaje frumoase, in ritm de muzica live cantata de artisti pe malul apei, la o terasa cu un vin bun, din regiunea viticola Margaret River pe care tocmai o explorasem in zilele de dinainte.

Pe unde ne-am plimbat in jurul Perth cu copiii?

Ne-a impresionat Perth teribil, dar si imprejurimile sale nu sunt mai prejos, asa ca in zilele petrecute in Australia de Vest am facut si cateva excursii minunate in jurul orasului.

Lacul Clifton si trombolitele batrane de 2000 de ani

Lacul Clifton, la jumatate de ora de Perth, este nu doar un lac tare frumos, pe malul marii, ci contine una din cele mai vechi forme de viata de pe pamant, trombolitele. Acestea sunt colonii de micro-organisme, ce arata ca niste pietre rotunde, si se gasesc pe malurile lacului Clifton, dar si in alte lacuri din Australia de Vest.

In apropierea traseului amenajat cu pontoane pentru observarea trombolitelor se gaseste si o crama, Cape Bouvard Winery, unde poti servi pranzul asezonat de vin propriu or cidru fabricat chiar acolo, un loc tare simpatic, asa cum sunt toate vinariile din Australia.

Margaret River, frumoasa regiune viticola la nord de Perth

3 ore faci din Perth in Margaret River, si vei putea merge pe unele din cele mai frumoase plaje din Australia de Vest. Despre ce am facut 3 zile pe malul oceanului aici, intr-un post viitor.

Insula Rottnest si #quokkaselfie

La jumatate de ora cu feribot-ul rapid de Perth este o insula cu totul speciala. Nu numai ca pe Rottnest vei gasi plaje superbe, apa turcoaz si clara, faruri istorice ce iti ofera panorame frumoase de jur imprejur sau lacuri sarate cu nuante extraordinare, de la roz bombon la alb ca zapada, dar aceasta mica insula din largul oceanului are cea mai mare colonie de quokka, cel mai zambaret si prietenos animal. Insula se poate explora doar pe jos, cu bicicleta sau cu shuttle-bus-ul ce ii face la anumite intervale de timp turul.

Cum noi am avut doar o zi la dispozitie, ne-am inchiriat biciclete si casti (obligatorii) si am purces la pedalat prin peisajele acestea superbe, in cautare de quokka cu care sa ne facem faimosul #quokkaselfie, in care si noi si animalutele sa zambim la aparatul foto.

Plimbare la nord de Perth: Lobster Shack, dunele de nisip din Lancelin si desertul Pinnacles

Posibil ziua mea preferata din Australia de Vest a fost ultima cand, dupa o balaceala matinala la piscinele hotelului, am purces intr-un roadtrip de o zi de ramas bun (aveam zborul la aproape miezul noptii). Prima oprire a fost si cea mai indepartata de Perth, la Lobster Shack. Cine si-ar fi inchipuit ca in mijlocul aproape-desertului (pentru ca asta incepe mai la nord de Perth), in pustietate, vei gasi un foodie-stop asa simpatic ca Lobster Shack. Colorat si plin de umor, acest restaurant, pe malul oceanului turcoaz, iti propune homari in tot felul de combinatii. Plus, are un loc de joaca la umbra pentru copii, si posibilitatea sa testezi ceva fresh adus din ocean. Organizeaza chiar si excursii de pescuit in unele dimineti!

La 10 minute distanta, am oprit scurt sa mai vizitam un lac deosebit. Daca pe malul lacului Clifton am vazut formele de viata stravechi trombolite, pe malul lacului Thetis am putut observa stomatolitele, de asemenea printre primele forme de viata de pe Pamant.

Cu burtile pline am purces catre urmatorul punct, desertul Pinnacles, pentru o plimbare si un drive pe nisip, printre sute de stanci in cele mai ciudate forme. Copiii s-au amuzat ca daca la Twelve Apostle pe Great Ocean Road am vazut stanci cum incearca sa scape de valuri, aici le-am vazut scuturindu-se de nisip.

Ultimul popas a fost la dunele de nisip alb din Lancelin. Si chiar era nisip alb, stralucitor de alb, atat de alb incat de la distanta Lucas a crezut ca este zapada. Se organizeaza aici tot felul de distractii extreme, cu masini pe dune sau atv-uri in goana prin nisip, dar noi am preferat sa admiram privelistea, iar copiii au alergat prin nisip in toate directiile.

Ultimele momente inainte de a porni inspre aeroport, pentru a ne imbarca in zborul Qatar Airways ce ne intorcea acasa, au fost petrecute la o terasa simpatica din Lancelin, cu vedere la ocean si la dune.

Drumul de intoarcere in Perth ne-a mai oferit cateva amintiri frumoase. Am trecut pe langa dune de nisip inconjurate de tufisuri, am vazut de pe geamul masinii canguri topaind si am trecut pe langa cateva colonii de grass-trees, copacii-iarba, o specie aparte de copaci, des intalniti in aceste parti din Australia, ce pot sa traiasca si cateva sute de ani.

Unde ne-am cazat cu copiii in Perth?

Dupa cum am povestit si mai sus, am ales un hotel in Perth cu multe piscine, meritau copiii un pic de distractie acvatica asa, ca la carte, dupa ce au calatorit ca doi calatori cu experienta timp de 3 saptamani prin Australia: Crowne Towers.

Ne-a placut terasa la etaj pentru luat micul dejun, cu vedere panoramica inspre Perth. Un loc tare frumos de baut cafeaua!

Bineinteles, copiii au adorat piscinele de la parterul hotelului, si fiecare zi in Perth am inceput-o printr-o balaceala prelungita dupa pofta inimii.

Crowne Towers face parte dintr-un complex mai mare de mai multe hoteluri, cazino-uri si sali de evenimente or spectacole, asa ca am luat si cina in cateva din restaurantele sale cochete.