Cand ai Machu Picchu practic doar pentru tine, doua zile la rand, sa il poti vizita in liniste si pe indelete, fara hoarde de alti turisti galagiosi … Sau cum un ghinion poate fi de fapt noroc, in calatorii.
Uneori in calatorii un ghinion se poate transforma in noroc – povestea vizitei la Machu Picchu si a grevei care ne-a afectat si imbunatatit in acelasi timp planurile
Stateam la hotel seara in Urubamba, si citeam biletele de tren spre Machu Picchu, de 9:45 parca a doua zi, facind planuri ca putem face si o baie in piscina dimineata inainte sa mergem la gara; cand vine receptionerul usor verde la noi, si ne anunta ca la 6 dimineata fermierii incep greva, si vor bloca orice drum, asa ca daca vrem sa ajungem la gara, pe la un 4 dimineata ar fi bine sa plecam.
Cum citisem de grevele din Cusco, si ca nu e de joaca cand sunt, l-am ascultat si la 4:45 eram deja in gara, dormitind in masina noastra inchiriata, langa un grup de chinezi ce dormeau si ei intr-un minicar. La 6:45 ne-am dat jos, intr-un Ollantaytambo pustiu, credeam noi inca adormit, si am purces, daca tot aveam timp, sa vizitam ruinele (fantastice) de aici.
Pe la un 8:30 trecem in doara pe la ghiseul de bilete, sa vedem daca trebuie cumva sa schimbam biletele noastre printate cu altceva emis acolo. Cand ne vede biletele, tanti de la ghiseu incepe sa se agite si sa tipe sa ne ducem direct la tren. Noi, relaxati, ca aveam trenul peste 1h si ceva doara, ne ducem totusi pe peron. Si direct ne baga in tren, noi si chinezii de langa din parcare, si doar cu noi trenul pleaca in maxim 10 minute. Cu vreo 45 de minute mai devreme de ora inscriptionata pe bilet. Aflam ca altcineva din trenul nostru nu a mai reusit sa ajunga la gara, asa ca am beneficiat, pe drumul spre Machu Picchu, noi doi, de vagonul nostru privat.
Din Aguas Caliente inapoi au reusit sa evacueze 3 trenuri pline cu turisti, pana fermierii in greva au blocat si sinele ferate cu bolovani. Dupa trenul nostru a mai venit inca un tren cu cativa turisti, dintre care 2 doctori din SUA, cu care ne-am imprietenit apoi in gara la intoarcere, au venit pe niste biciclete prin balarii, pe camp, si pe sinele de tren, ca nu i-au lasat sa treaca pe drumul normal de blocada nici asa, fara masina. Si uite asa, cu un pic de adrenalina, Machu Picchu complet pustiu, magic, doar pentru noi, pentru doua zile!
Evident, am ramas o noapte extra in Aguas Caliente apoi la intoarcere, deoarece greva a tinut 2 zile, si o data terminata, dupa ce sinele de tren au fost curatate, au evacuat pe cei cu bilete de tren de o zi in urma. Iar dimineata, ajunsi inapoi din Machu Picchu, dupa terminarea grevei, strazile, mai ales in jurul lui Urubamba, aratau apocaliptic, deblocasera doar cate un sens in multe locuri, cu mormane de pietre, cu radacini de copaci, cu urme de focuri gigantice din aloe vera si alte ierburi.
Si peste tot povesti cu turisti care nu au ajuns in Machu Picchu asa cum isi planificasera, sau care au mers pe jos kilometri intregi doar pt a afla ca nici trenul nu mai merge, sau carora le-au fost taiate cauciucurile de la autocar de catre blocada. Noi, inca in universul nostru paralel liber, ne-am dus la ruinele extraordinare de la Moray, si la salina Maras, pe care tot destul de libere le-am prins, deoarece multi turisti, dat fiind starea drumurilor, nu se aventurasera inca afara din hotel…
Vizita la Machu Picchu in februarie
Deoarece am fost in februarie la Machu Picchu, care este una din lunile de vara din aceasta zona, dar in acelasi timp una din lunile ploioase, ne-am luat (in avans) bilete pentru doua zile de plimbari printre fantasticele ruine, pentru a maximiza sansele de a le vedea fara ploaie si fara ceata. Vremea insa a tinut doua zile cu noi, Machu Picchu s-a vazut mereu in toata splendoarea lui, fara ceata nici printre vechile constructii inca, nici sa estompeze maiestuosii munti din jur, dar decizia de a merge doua zile la situl arheologic a fost cea corecta, programul pe care ni l-am facut fiind insa complet diferit.
Am supravietuit urcarii pe Huayna Picchu, muntele ce strajuieste Machu Picchu!
In prima zi cateva ore bune am batut aleile dintre constructii, unele cu pietre gigantice la baza. A doua zi, dis de dimineata, am purces direct catre semetul Huayna Picchu, muntele ca un tugui ce strajuieste complexul Machu Picchu intr-o parte. O carare originala Inca te duce pana in varf, pe niste trepte abrupte, alunecoase si uneori dotate cu lanturi pentru a te sustine. Urcusul nu e lung, dar efortul nu este mic, insa panorama de sus merita toata transpiratia.
Inti Punktu, Poarta soarelui si sfarsitul Inca Trail inspre Machu Picchu
Apoi, pentru ca inca nu ne saturasem de mers si urcat, am purces in partea cealalta, inspre muntele Machu Picchu, muntele cel batran in traducere, in partea diametral opusa fata de cel de pe care tocmai coborasem. Nu am urcat pana in varf (iti trebuie si pentru acesta bilet special), ci pana la Inti Punku, Poarta Soarelui, si locul unde cei care parcurg Inca Trail, traseul pe jos prin jungla de 4 zile pana la Machu Picchu, vad pentru prima oara orasul vechi in toata splendoarea sa.
Piscine cu apa termala in Aguas Calientes
