Travelista.ro Exit Reader Mode

La ski in Italia: Weekend de iarna in jurul masivului Monterosa

Vaile Ayas, Gressoney, din regiunea Aosta, si Alagna in Valsesia formeaza un domeniu schiabil gigantic din Italia, toate unite de elementul central, magnificul masiv muntos Monterosa, destinatia noastra pentru un weekend de ski in doi.

Urcind dinspre Torino de-a lungul vaii Aosta, poti observa natura in schimbare in functie de altitudine. Drumurile serpuiesc in serpentine printre castele, cascade, trasee turistice, care, la altitudini joase, sunt practicabile chiar si iarna.

Dupa 1000 si ceva de metri peisajul se schimba, incep instalatiile care urca inspre domeniul schiabil, care face legatura, prin o suita de telecabine, gondole si telescaune, intre o sumedenie de orasele-statiuni situate in aceste 4 vai. Dupa 2000 zaresti coamele ghetarilor, in timp ce zburzi pe sutele de kilometri de partii bine intretinute sau pe off-piste, pentru care regiunea este renumita.

Champoluc – statiunea aleasa de noi pentru un weekend de ski in Monterosa

In cea mai insorita vale dintre toate, Ayas, te poti caza in Champoluc (unde am ales sa ne luam noi hotel) sau Frachey, mici sate de munte, de unde poti urca la ski.

Din Champoluc vei lua o gondola de la baza partiei, in timp ce din Frachey, situat un pic mai sus, la peste 1600m altitudine, vei porni cu un funicular, pe care va trebui sa il iei si la intoarcere, neexistind partie pana in sat inapoi.

In Gressoney te poti caza in principalul orasel, Stafal, la 1830m inaltime, si vei fi direct intre o sumedenie de partii, accesibile via cabine si telescaune.

Tot din Stafal vei incepe urcarea catre Indren, cel mai inalt punct pe care il poti atinge pe skiuri, 3275m, unde este un Freeride Paradise, si unde noi, (din cauza conditiilor meteo nefavorabile) nu am putut ajunge. De aici poti incepe coborarea inspre Alagna, dar pana jos nu poti ajunge decat pe o partie neagra, adica dificila, ce ocoleste o prapastie abrupta si stancoasa.

Este kids friendly domeniul de ski Monterosa?

Noi am fost in doi la ski in Monterosa, dar intreg domeniul skiabil este extrem de kids friendly. Partii pentru copii sunt si pe sus, si, in unele locuri si jos direct in statiuni, si beneficiezi si de alte facilitati, cum ar fi Baby Parking (un loc de joaca foarte mare, unde poti lasa bebelusul sub supraveghere, cat te duci pe partii) in Champoluc, in aceeasi cladire in care sunt si termele.

Ce mai poti face in afara de ski iarna in zona Monterosa?

Este clar ca daca vii iarna aici, la baza masivului Monterosa, vii pentru ski. Dar poate simti nevoia si de a diversifica activitatile, si regiunea iti ofera din plin lucruri de vazut si facut. De la balaceala in apa calda, la vizitat castele pe varfuri de munte sau admirat cascade, vaile muntilor italieni iti ofera de toate. Ce am vazut si facut noi:

1. Poti merge dupa skio la balaceala la Monterosa Terme

Intre Champoluc si Frachay este un complex de inot minunat, cu piscina afara, in mijlocul brazilor si a zapezii, si nenumarate jacuzzi-uri indoor.

2. Forte di Bard, un must-visit in Aosta Valley

Chiar la intrarea in Aosta Valley te intampina o magnifica si impozanta constructie: Forte di Bard. Este un castel imens, p e mai multe nivele, in care poti urca, luind pe rand, 3 funiculare. Te poti plimba pe langa zidurile vechii cetati care camva i-a tinut piept cu doar cateva tunuri pret de multe zile la rand lui Napoleon, si vei avea o priveliste superba cu valea dintre munti, si cu acoperisurile de piatra ale micutului sat de munte Bard.

Apoi, poti lua pe rand muzeele gazduite acum in incaperile renovate ale fortaretei, cu diferite teme: Alpii fortificati, Alpii si natura lor, Inchisoarea cetatii si un muzeu dedicat copiilor, ce contine initierea in multe activitati montane.

3. Castelul din Verres, un alt popas inspre sau de la ski in jurul Monterosa

Pe o culme in jurul caruia serpuieste drumul montan ce te coboara de la statiunile de ski vei zari un castel impunator. Poti urca la el pe un drumeag din oraselul Verres, acolo de unde vei intra de pe drum montan pe autostrada.

3. Cascada Issolaz, hike dupa ski

Din drumul ce strabate Aosta Valley, un mic indicator te indruma in laterala, catre cascada Issolaz. Din parcare pana la cascada te duce o carare destul de abrupta, vreme de aproximativ 20 de minute. Noi am fost iarna, dar cum cascada este situata la o altitudine destul de joasa, poteca era perfect practicabila. Iar cascada este o minunatie de cadere de apa, in 2 trepte, cu o mica piscina naturala intre ele, ce se continua intr-un rau de munte cristalin, printr-un canion stancos.

4. Sa vizitezi orasele Bergamo sau Torino

Din Romania cel mai usor ajungi sa schiezi in Monterosa zburind in Bergamo (zboruri mai dese, chiar si de doua ori pe zi, dar situat la 3h distanta) sau in Torino (zboruri mai rare, dar mult mai aproape, la 1h si ceva de mers cu masina).

Asa ca de ce nu ai combina o vacanta la ski in munti cu vizitarea unui orasel italian, si Bergamo si Torino sunt teribil de sarmante, dar trebuie sa recunosc ca, de departe, preferatul meu este Bergamo si a sa Alta Citta (poza mai jos), inconjurata de dealuri scenice.