Kazahstan nu este neaparat in prim radar turistic la nivel global, dar este o tara cu peisaje fascinante, iar Astana, orasul construit de la zero, un loc cu totul deosebit.
Cum a venit ideea de a merge in Astana, Kazahstan pentru un weekend?
Cand am formulat rezolutia de travel pe 2017, de a explora Asia, fie in calatorii in doi, fie impreuna cu copiii, in patru, primele destinatii la care ne-am gandit au fost popularele printre turisti tari din Asia de S-E, 3 dintre ele (Singapore, Indonezia si Malaezia) prin care am dat o raita prin primavara cu copiii, sau la misterioasa si indepartata Japonie, in care am fost intr-o excursie fascinanta in vara in doi.
Avem in plan sa mai revenim anul acesta in iarna in Asia de S-E prin inca 2 noi tari, dar si prin partea asiatica a Turciei pentru un weekend. Si bineinteles, cam orice excursie inspre Asia din Romania trece printr-una din tarile din peninsula Araba, huburi aviatice pentru destinatii asiatice, asa ca am vizitat cu copiii pentru prima data Doha, Qatar, iar in doi am poposit pentru o experienta inedita de glamping in desertul Al Maha de langa Dubai. Avem in plan sa revenim in zona Peninsulei Arabe (geografic parte din Asia) in toamna, cu copiii.
Dar desi eram „multumita” cu planul de travel prin Asia pentru 2017, in care urma sa vizitam 6 tari noi, parca nu mi se parea suficient pentru o rezolutie asa globala. Ca doar Asia este mare, si nu doar partea ei de sud-est conteaza sau este interesanta. Am fi vrut in Rusia, insa nu s-a concretizat. In schimb am ajuns in Asia Centrala, tocmai in Kazahstan, o destinatie mai neobisnuita cred pentru turistii din partea noastra a Europei. Decizia am luat-o cand am vazut zbor direct (Wizz) din Budapesta inspre Astana, capitala, bine pus peste weekend, si cu posibilitati de legare bune de zborurile dese Bucuresti-Budapesta.
Asa ca ne-am rezervat din vreme biletele si cazarea, si am asteptat cu mare curiozitate aceasta excursie. In planificare ne-am lovit de o bariera de limba, mare parte din informatiile turistice existente online fiind in rusa, dar, beneficiind si de faptul ca anul acesta Expozitia Internationala a fost peste vara gazduita de Astana (motiv pentru care probabil Wizz a introdus aceasta ruta), am reusit sa intocmesc planul.
La fata locului lucrurile insa au fost mai simple decat se aratau online, lumea vorbeste engleza cam peste tot turistic, si am navigat cu usurinta in cele 3 zile petrecute in Astana.
Despre Astana, un oras construit de la zero
Astana este un oras nou, construit aproape de la zero de actualul presedinte Nazarbayev (incepind din anii 90, dupa desprinderea de URSS si castigarea independentei Kazahstanului), si este absolut fascinant. Are o sumedenie de cladiri impresionante, iar faptul ca este un oras planuit complet de la zero (inainte era un satuc, Tselinograd, pe locul actualei capitale), se vede in toate detaliile, de la cum sunt trasate strazile, la cum sunt asezate cladirile.
Constructia Astanei este cel mai mare proiect urban intre tarile foste URSS. Asa ca cineva pentru prima data in Astana trebuie sa inceapa prin parcurgerea orasului, si vizitarea catorva din cladirile sale emblematice (noua ne-a adus un pic aminte de Skopje, Macedonia si nebunia cladirilor de acolo).
De unde am admirat Astana de sus?
Imediat iti vei da seama pentru iubirea constructorilor pentru auriu si bleu, culori prezente in multe din cladirile importante din oras, dar si pe steagul Kazahstanului. In prima zi, practic am sarit dintr-un loc de privit de sus orasul in altul. Am inceput cu roata gigantica, apoi am incercat sa urcam in turnul din centrul Astanei, Bayertek, insa era inchis pentru cateva zile, asa ca doar l-am pozat de jos, si pranzul l-am luat tot la inaltime, in restaurantul rotitor din hotelul care arata ca o pagoda, Beijing.
[Plimbarea cu roata gigantica]
[Mi-a parut cam rau ca nu am putut urca in acest turn cu arhitectura foarte neobisnuita]
[Pranz rotitor la inaltime]
Tot de sus am vazut orasul si in parcul cu Kazahstan in miniatura, Parcul Atameken, doar ca aici noi eram cei inalti, si constructiile cele mici. Si tot o panorama de sus am avut si de pe dealul pe care se afla pus cel mai mare steag din Kazahstan, si al cincilea din lume.
[O tara gigantica in miniatura]
[Al cincilea cel mai mare steag din lume este cel din Astana.]
Ziua am incheiat-o vizitind Palatul Pacii si al Reconcilierii, o constructie fenomenala, in forma de piramida, care adaposteste diferite sali de spectacole si conferinte, si care are un acoperis (piramidal) din sticla bleu decorata cu porumbei – 130, cate unul pentru fiecare nationalitate care traieste pe teritoriul Kazahstanului.
Parcuri, moschei, mall-uri si presedinti
Apoi am dat-o raita prin Parcul Presedintelui, de unde se poate admira, peste raul Ischim, Palatul Presedintelui Ak Orda cu frumoasa sa cupola bleu cu auriu.
Nu poti merge in Astana fara sa admiri cele doua moschei gigantice din oras, a doua si a treia ca marime din Asia Centrala: Nur Astana Mosque, pe care am vizitat-o si inauntru, si Khazret Sultan, superba pe exterior, fix in fata Piramidei Pacii. In Kazahstan traiesc in proportie de 70% musulmani, dar este un stat secular, si nu sunt practicanti ferventi.
[Moscheea Khazret Sultan]
{Moscheea Nur Astana]
O alta constructie emblematica pentru oras este Centrul Khan Shatyr, un centru de divertisment in forma unui cort gigantic care noaptea se lumineaza in diferite culori, care adaposteste un mall, un parc de distractii indoor si… o plaja – Sky Beach – la ultimul etaj, dotata cu topogane, piscine, bar cu cocktailuri colorate, si nisip adus tocmai din Maldive.
Istoria Kazahstan-ului, de la Muzeul National din Astana
Vroiam neaparat sa ajungem la Muzeul National, pentru a afla mai multe lucruri despre Kazahstan, si am reusit de abia in ultima zi, datorita unei nepotriviri intre orarul online si orele reale cand era deschis. 4 etaje intr-o cladire din piatra alba si sticla bleu, in care am aflat numeroase lucruri foarte interesante, intr-un muzeu foarte bine organizat. In plus fata de istoria tarii, am descoperit si locuri interesante din aceasta tara gigantica, in care ne-ar placea sa revenim cu alta ocazie.
O seara la opera din Astana, Kazahstan
Ultima noastra escala inainte de a ne sui in avionul de noapte spre Budapesta a fost la Opera din Astana, unde ne-am luat bilete pentru spectacolul de duminica seara intitulat Magia Muzicii, o compilatie de arii celebre din diferite opere, cantate de artisti kazaci si rusi. Opera din Astana ne-a amintit un pic de cea din Viena, si este o constructie noua, din 2013, opulenta si impresionanta.
Ce excursii de o zi sa faci din Astana?
Fideli stilului nostru, nu am putut ramane un weekend intreg in un singur oras, asa ca o zi am evadat. Nu poti ajunge pentru excursii de o zi in prea multe locuri, datorita faptului ca Astana se afla in mijlocul unor stepe nesfarsite, nepopulate. Am avut de optat intre doua posibile destinatii: Parcul National Borovoe si Korgalzhyn Natural Reserve.
Desi Korgalzhyn este inclusa in UNESCO ne-am gandit ca fiind frig pasarile in mare parte nu vor fi acasa la ele ci prin tari mai calde, asa ca am optat pentru Borovoe, o oaza montana in mijlocul stepelor drepte, si nu am regretat. In Borovoe se ajunge din Astana pe autostrada cam in 2h si jumatate. Un drum de masina face ocolul parcului national format din 14 lacuri si muntii dintre ele, si te poti opri din loc in loc pentru hike-uri prin padure, plimbari cu barca pe lac, un mic zoo si muzeu, sau pentru a admira diferite formatiuni stancoase interesante.
Pe o margine a lacului Borovoe te poti opri si in poiana in care se gaseste un monument inchinat un khan celebru kazak, care se spune ca l-a oprit pe Gingis Han din invazia sa, Abylaikhan Glade. Putin mai sus, in padure, poti vedea si tronul de piatra al khanului, pe care acesta se odihnea intre lupte. Locul este sacru pentru kazaci, si multi vin aici sa se roage (lucru insa se pare dezaprobat de autoritati, placute la fata locului indicindu-ti ca aici vizitezi un monument istoric, te poti duce sa te rogi intr-o moschee).
De asemenea, se spune ca imprejurimile Parcului National Berevoe au un aer deosebit de bun pentru sanatate, care te ajuta la vitalitate si te intinereste, motivul fortei khanilor locali in lupte.
Dupa ce am dat ocolul lacului Borovoe (numit si Burabay) am continuat cu lacul de alaturi, Shuchie, cel mai adanc dintre cele 14 din Parcul National. Aici se gaseste cel mai mare hotel din zona, Rixos Borovoe, un gigant luxos, cred principala destinatie de relaxare a locuitorilor Astanei. In jurul sau este organizata o promenada cu pontoane pe malul lacului, dar si o mica plaja se pare foarte populara vara, numita, cum altfel, Bora Bora Beach.
De cateva ore de cand ne aflam in Parcul National Borovoe, tot exclamam din cand in cand cat de mult seamana cu zona nordica a Laponiei Finlandeze, fie cu Rovaniemi, fie cu Kakslauttaten sau Inari.
Si se pare ca nu am fost singurii care am remarcat asemanarea geografica si de flora a acestei zone din Asia Centrala cu Nordul Europei, iar in imediata vecinatate a hotelului Rixos Borovoe a fost construita Laponia din Kazahstan, o copie fidela a satului lui Mos Craciun (unde Mosul probabil ca mai vine sa scape de aglomeratia din Rovaniemi) si un mic sat precum cele ale populatiei sami din Laponia. Plus un iglu de sticla pe malul lacului, iar iarna se pare ca aici este un adevarat paradis al zapezilor. Doar aurora boreala cred ca este mai greu de gasit prin aceste zone din apropiere de Astana, din Kazahstan.
Chestiuni practice despre o calatorie in Astana, Kazahstan
Noi am zburat pe ruta Bucuresti-Budapesta-Astana, bucurindu-ne de acest zbor nou introdus de Wizz in 2017, dar la fel de usor se putea ajunge cu escala in Istanbul. In Kazahstan romanii pot intra in scopuri turistice fara viza, iar trecerea frontierei a fost extrem de rapida (ma temeam ca poate vom sta mult la coada sau la vama).
Poti conduce masina cat esti in excursie (teoretic doar cu permis international, practic nu ni l-a cerut nimeni), lucru pe care l-am facut, inchiriind de la venire masina pentru toate cele 3 zile pe care le-am stat in Kazahstan. Fara masina ar fi fost greu sa facem pe cont propriu excursia la Borovoe.
Peste tot am intalnit vorbitori de engleza. Bucataria lor este un mix de influente rusesti si turcesti, foarte gustoase, daca exceptezi faptul ca vei gasi in meniu si multa carne de cal sau camila.
In incheiere, intr-un cuvant, ne-a placut in Astana, si am repeta o vizita in Kazahstan. Am merge si in Almaty (fosta capitala) si zonele muntoase din jur, dar si pe malurile Marii Caspice. Iar prin centrul tarii, par lucruri fascinante de vazut, insa cred ca trebuie o documentare si o pregatire mai riguroasa in prealabil, mare parte a zonelor fiind pustii.